Rezervaţia Vulcanii Noroioşi are patru locuri în care se manifestă acest fenomen: La Fierbători, Pâclele Mari, Pâclele Mici şi Beciu. Cei mai cunoscuţi sunt Pâclele Mari, care acoperă 15 hectare, declaraţi rezervaţie geologică în 1955, şi Pâclele  Mici, întinşi pe 10 hectare, care au fost incluşi pe lista monumentelor naturii în 1924. Aceştia din urmă sunt cei mai vizitaţi pentru că accesul la ei este mai uşor.   Mai puţin cunoscuţi sunt Vulcanii noroioşi de la Beciu, situaţi în centrul judeţului Buzău, în Depresiunea Policiori din Subcarpaţii de Curbură, pe raza comunei Scorţoasa. Arealul Pâclelor de la Beciu este mult mai mic decât al celor de la Paclele Mici şi Mari sau de la Fierbători, în schimb ei sunt cei mai activi.    ”Sedimentele depuse au o culoare alb-albăstruie, care contrastează spectaculos cu vegetaţia din zonă, în parte lacustră, dând impresia unui mic gheţar acoperit de zăpadă proaspătă. Arealul vulcanilor de la Beciu este mult mai mic decât al celor de la Paclele Mici şi Mari sau de la Fierbători, în schimb ei sunt cei mai activi, nervozitatea lor fiind vizibilă din secundă în secundă. Un loc mirific, care îndeamnă la meditaţie şi respect faţă de natură.Pâclelele de la Beciu sunt situate la o altitudine de 280 m şi au o suprafaţă mică de aproximativ 20x40 m. Obiectivul din punct de vedere peisagistic îl constituie relieful creat prin erupţiile de pastă argilo-marnoasă şi remodelat continuu de ploi. Din cauza noroiului foarte lichid, conurile sunt puţin înălţate.   Locaţia este situată pe aliniamentul Berca – Pâcle - Beciu – Arbănaşi, dezvoltat în pânza subcarpatică pe o lungime de aproximativ 30 km.